cristina marian cristina marian cristina marian

 

Nu-i este rușine să spună că are sânge de rom. Cristina Marian știe că în Republica Moldova drepturile acestei etnii sunt deseori încălcate, de aceea s-a angajat să le demonstreze oamenilor cu prejudecăți că fiecare are același loc sub soare.

Afirmă cu mândrie că își trage rădăcinile dintr-o familie frumoasă și nu-și imaginează să nu îi aibă alături. „Am avut norocul de la Dumnezeu să cresc într-o familie care mi-a oferit frumosul și bunul simţ. Reprezint un amalgam de origini etnice şi personal îmi este foarte interesant să descopăr specificul fiecăreia dintre ele.”

în apărarea romilor

Insistența și dăruirea de sine au dus-o spre tărâmul juridic. „Am absolvit facultatea de Drept, iar ulterior am obţinut şi titlul de Magistru în Drept.”

De asemenea, Cristina a studiat în cadrul școlilor de vară la Universitatea Lund (Suedia) şi Central European University (Budapesta, Ungaria).

Știind care este situația romilor din Republica Moldova, din 2007 a decis să ia atitudine, așa că a devenit coordonator de program pentru Drepturile Omului în cadrul Centrului Naţional al Romilor.

îi place ceea ce face și este foarte implicată emoțional în activitatea sa profesională. „Am întâlnit foarte mulţi romi care m-au impresionat prin cunoştinţele pe care le posedă, prin inteligenţă şi profesionalism.”

Firea ei sociabilă a făcut-o să înțeleagă că nu contează ce sânge îți curge prin vene sau de ce culoare îți este tenul: „Important este să te împaci atât cu tine însuți, cât și cu cei care te înconjoară”, spune ea.

Asta a și deosebit-o de alți oameni. „Datorită felului meu de a fi, energică, comunicativă, sper că am reuşit să distrug stereotipurile şi prejudecăţile pe care le aveau faţă de romi prietenii mei sau cei care mă cunosc.”

 

Legea Anti-discriminare, cu iz politic

Cristina crede că proiectul Legii Anti-discriminare a fost retras din Parlament ca o mişcare politică, dar este sigură că reprezentanţii guvernării sunt absolut conştienţi de necesitatea şi importanţa acestei legi. Este optimistă vis-a-vis de viitorul romilor din țara noastră și speră că acestă comunitate va fi tratată cu respect.

„Sper că peste zece ani romii din Moldova nu vor mai fi discriminaţi, în special când accesează serviciile de educaţie, sănătate și, mai ales, la angajare. Cred că romii din Moldova se pot bucura în egală şi deplină măsură de drepturile lor, consfinţite de Constituţie.”

8 aprilie -- Ziua Romilor

însă deocamdată, romii din Republica Moldova continuă să se confrunte cu persecuţia, marginalizarea şi excluderea socială în toate sferele vieţii publice.

Drepturile lor sunt şi azi încălcate la fiecare pas, sub pretextul clișeelor care li se atribuie (pe bună dreptate) unora dintre ei – că sunt leneși, murdari, hoți, etc.

în Republica Moldova locuiesc peste 200 000 de romi, ceea ce constituie 4% din populaţia Republicii Moldova (în mare parte în zone rurale -- 60%, iar în cele urbane 40%).

Ziua Internaţională a Romilor se sărbătoreşte în fiecare an pe 8 aprilie. în anul 1971, la Londra, la I Congres Internaţional al Romilor, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Romilor din întreaga lume. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorâţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tot atunci a fost adoptat ca imn cântecul „Gelem, gelem”, interpretat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco în cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi`, peliculă ce datează din 1967.

Last modified on Luni, 09 Octombrie 2017 16:51
Rate this item
(0 votes)

Login to post comments

În Cazul În Care Aveți Nevoie De Ajutor

*

 

 

Întrebare? Apel

Linia noastră de asistență este disponibilă
Ore pe zi:  TEL: +373 22 227099
Luni - vineri: 9:00 - 17:00
Sâmbătă: zi libera

 

Aveți nevoie de sprijin?

Adresa:
str. A.Mateevici 109/1, bir. 306-307
Numărul de fax: +373 22 244667
www.roma.md
 

Scrie-ne acum

Mai jos sunt câteva linkuri interesante pentru tine:
info@roma.md